 Leishmanioza cutanata
Leishmanioza cutanata este o parazitoza determinata tot de o leishmanie (Leishmania tropica) dar care ca manifestare clinica se limiteaza exclusiv la ulceratii cutanate. Ca si in cazul leishmaniozei viscerale, raspandirea si transmiterea la om se face tot prin intermediul flebotomilor.
Agentul etiologic al bolii este un protozoar flagelat Leishmania tropica care se aseamana cu L. donovani, care am vazut ca determina leishmanioza viscerala. Ajunsi in grosimea pielii, dupa intepatura flebotomilor, parazitii se aduna intr-un nodul unde se inmultesc. Nodulii se acopera cu o crusta apoi ulcereaza, realizand pana la urma ulceratii cu peretii taiati drepti, duri si infiltrati.
Leishmanioza cutanata are o incubatie lunga (de la cateva saptamani pana la mai multe luni) si incepe de obicei cu o pata rosie (macula). Aceasta se transforma intr-o papula pruriginoasa, care dupa ce a trecut si prin stadiul de pustula, acoperindu-se cu o crusta stratificata, evolueaza spre o ulceratie de un diametru de 2—3 cm.
Suprainfectarea acestora poate sa produca o limfangita cu tumefierea ganglionilor din regiunea respectiva. Boala este in general afebrila si are o evolutie favorabila. Leziunea cutanata ajunge lent la cicatrizare (6—-12 luni). Leishmanioza cutanata se poate prezenta sub o forma uscata („forma de oras“) cu o evolutie mai lenta si sub o forma umeda („forma rurala“) cu o evolutie mai rapida. Vindecarile spontane sunt posibile, iar trecerea prin boala lasa o imunitate. Cateva cazuri izolate, provenite din import, au fost intalnite si la noi.
In leishmanioza cutanata, diagnosticul este mai usor de stabilit decat in leishmanioza viscerala, parazitii putand fi pusi in evidenta chiar in peretii ulceratiei. Se pot, de asemenea, practica in scop de diagnostic inoculari la animale si insamantari pe medii de culturi. Tot pentru diagnostic se poate recurge la intradermoreactia cu leishmanina (reactia Montenegro) sau la alte reactii imunobiologice.
Leziunile unice, izolate si limitate pot cel putin in parte beneficia de pe urma unor tratamente locale cu agenti fizici, chimici sau chimioterapici. In cazurile cu o evolutie mai particulara se apeleaza la Glucantin, Lomidina, Metronidazol si la nevoie la Amfotericina B. In caz de suprainfectii pot sa fie necesare si antibiotice. |
